Uncategorized

Vrei să plantezi cu mine?

În ultimul an, nu am avut mai deloc timp de activităţi în afara celor din Let’s Do It, Romania! Practic, activam în domeniul ecologiei, dar mai mult de la birou şi mai puţin în fapt. Mi-au lipsit din program acţiunile eco. Şi mi-era ciudă.  De aceea, am spus că pe 25 septembrie, oricâtă muncă de organizare va fi, eu tot merg la curăţenie. Ceea ce am şi făcut :).

Am ratat curăţenie de toamnă din Grădina Botanică de weekend-ul trecut pe motiv de filmare. Însă, sâmbătă dimineaţă, după doar 3 ore de somn, am decis să nu mă las prinsă în mrejele confortului din pat şi am participat la acţiunea de plantare de puieţi de la Ploieşti organizată de cei de la MaiMultVerde.  Am mers alături de Mihai, Anca şi Andrei, colegii din Let’s Do It, Romania!, şi cu buna mea prietenă, Andrada.

Şi a fost atât de drăguţ încât primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să trimit un email organizatorilor că mai vreau şi la plantarea de săptămâna următoare :). Apoi întregii echipe Let’s Do It, Romania! să îi invit şi pe ei la acţiune. Data viitoare trebuie să mergem în gaşcă şi mai mare, să ne unim forţele şi să ajutăm la înverzirea României, nu doar la curăţarea ei.

A fost o zi superbă, cu mult soare, cu  voie bună, cu oameni energici care au plantat de zor, au socializat şi la finele programului, au plecat sigur cu un sentiment de mulţumire de sine.

De apreciat invitaţia lansată de Dragoş Bucurenci bicicliştilor care au venit de la Bucureşti la Ploieşti şi înapoi pe bicicletă. Sunt convinsă că nu e un lucru tocmai uşor, de aceea, tot respectul. L-am întâlnit acolo şi pe Zoli, care a venit şi el pe bicicletă la acţiune şi a plantat câţiva puieţi.

O zi frumoasă petrecută în natură, ceea ce vă doresc şi vouă 🙂

Ne vedem sâmbăta viitoare pe plantaţie 🙂 ?

8 thoughts on “Vrei să plantezi cu mine?

  1. Ei, draga mea, zici ca de un an activezi in ecologie, dar se pare ca inca nu ai avut timp sa te uiti sa vezi ce este defapt ecologia:

    Ecology is a sub-discipline of biology, which is the study of life, branching out from the natural sciences in the late 19th century. Ecology is not synonymous with environment, environmentalism, natural history or environmental science.[1][2][3] Ecology is closely related to the biological disciplines of physiology, evolution, genetics and behavior.

    1. Mi se pare un comentariu dat ca nod in papura. Apreciez mentiunile, dar cred ca daca suntem atenti la modul in care acest concept este folosit uzual si la activitatile pe care le include, explicatiile de mai sus sunt inutile.

  2. Ei da, chiar asta e, este folosit într-un mod total greşit, şi te rog scuză-mă că pe tine te-am găsit ca să-mi spun frustrarea. Oricum, după părerea mea, dacă cineva spune cu se ocupă cu aşa ceva, ar trebui măcar să explice, sau măcar cei care ştiu ce înseamnă, să folosească acest concept corect, nu?
    La fiecare colţ de stradă aud ecologic sus, ecologic sus, dar nimeni nu ştie ce vorbeşte, dece? pentru că cine ştie nu spune…

    1. Nicio problema. Cu siguranta, sunt oameni care activeaza in acest domeniu, mult mai vizibili si mai vocali decat mine care ar putea aduce explicatiile de rigoare.
      Dar sa stiti ca in cazul multor concepte, sensul uzitat in mod frecvent este cel care ajunge sa fie acceptat de categorii intregi de oameni si sa nu fie considerat gresit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *