Când mă țineai în brațe, se făcea liniște.

Liniștea aia asurzitoare care prevestea cea mai mare furtună.

Vântul puternic îmi slăbea rădăcinile și simțeam cum eram tot mai aproape să nu mai fiu eu,

Să uit de mine.

 

Nu m-am simțit vreodată atât de văzută și de uitată,

De dorită și de lăsată,

De înțeleasă și de complicată,

De venerată și de contemplată.

 

Ai fost o oglindă în care încă mă uit,

Și tot te văd, deși lumi ne despart,

Și o să te tot văd mereu cu ochii sufletului, 

Cât Universul ne va lega.

 

Sound ON