Aseară am mers cu mari emoţii spre Palatul Parlamentului unde avea loc ediţia a 8a a Romanian PR Award. Acolo m-am întâlnit cu Anca şi Liana, colegele mele. Am stat cuminţi şi urmăream acordarea premiilor pentru celelalte categorii, cu emoţii crescânde şi cu acelaşi gând: “noi oare (ce) primim (ceva)?
Cu regret, vedeam cel puţin două categorii la care am fi putut aplica, probabil cu şanse. Dar nu era timp. Eram prinse cu activităţile de dinainte de 25 septembrie.
Şi vine momentul mult-aşteptat: acordarea premiilor la categoria ““Organizatii non-guvernamentale. Societate civilă”. Categorie la care am obţinut Golden Award for Excellence. Am ieşit pe scenă toate trei bucuroase că am obţinut acest premiu, mândre că efortul unei echipe întregi este răsplătit. După ce fiecare dintre noi a spus câteva cuvinte despre munca din spatele Let’s Do It, Romania!, m-am întors la locul meu şi aproape că nu am mai auzit nimic din ce a urmat. Am trimis întruna sms-uri colegilor care aşteptau veşti de la noi şi m-am bucurat de fiecare mesaj primit de la ei, plin de încântare şi satisfacţie.
Da, am făcut-o din nou 🙂