Deşi tot mai absentă şi tăcută pe acest blog de ceva vreme încoace, nu aveam cum să nu accept invitaţia de a face un bilanţ al responsabilităţii sociale în 2010.
Aşa că să-i dăm drumul 🙂
- Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Fiind profund implicată în Let’s Do It, Romania!, am avut ocazia să descopăr foarte multe companii care au ales să susţină proiectul, fără a căuta în mod deosebit reclamă vădită şi atenţie deosebită, ci au vrut să fie alături de proiect, pentru că au crezut în miza Let’s Do It, Romania! şi importanţa lui pentru societate. Konica Minolta, Bricostore, Avon, Romtelecom, ecovalor, Urban ne-au fost aproape şi au însemnat o parte din succesul Let’s Do It, Romania! La fel ca toţi ceilalţi mulţi sponsori care au spus un “da” hotărât şi s-au implicat cu voluntari, materiale, resurse financiare.
Sunt şi companii care dezvoltă propriile proiecte de responsabilitate, proiecte de succes, ample cum ar fi Ţara lui Andrei, proiectul Petrom – tabără eco, concurs şcolar, plantări.
Unicredit Ţiriac se alătură Unicef şi a creat şi “cardul pentru fapte bune”, Avon este alături de femeile cu cancer la sân, Fundaţia Vodafone se implică tot mai mult în comunitate şi promovează voluntariatul.
- In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Încerc să dau un răspuns obiectiv la această întrebare, fără a fi în vreun fel influenţată de experienţa Let’s Do It, Romania! cu unele companii. Sunt convinsă că multe companii au tot mai multe de învăţat de la acele companii care se implică în societate şi o fac responsabil. Şi mai cred că tot mai multe companii ar trebui să facă diferenţa dintre a face acţiuni care să dea bine, de amorul PR-ului şi acţiuni cu impact în societate, acţiuni care aduc valoare cu adevărat. La acest capitol mai avem de muncit.
- Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?
Exact ce am spus mai sus. În clipa în care vom învăţa tot mai mult că a face responsabilitate socială înseamnă a te implica în societate mai mult decât a bifa la final de an în raport acţiuni de CSR, în momentul în care în companii va fi integrată în cultura organizaţională partea de CSR fără titlul de opţional sau de “fiţă”, poate atunci vom putea vorbi de responsabilitate socială adevărată. Poate din 2011 se vor vedea tot mai multe transformări în acest sens.
- Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
Cred mult în acţiunile integrate, mai degrabă decât în cele individuale şi cred că ele pot face diferenţa. Cum pot fi stimulate companiile? Începând de la comportamentul de consum – alegând acele produse “responsabile” faţă de mediu, companiile cu politici responsabile care au un cuvânt de spus în acest sens. Mi-ar plăcea să vad “o explozie” de locuri de muncă în companii prin înfiinţarea unor departamente de responsabilitate socială. Ştiu, e greu, e criză, se taie bugete. Departamente care să dea rezultate, nu să fie create “pentru că aşa trebuie”. Departamente care să fie susţinute prin investiţii şi sprijinul întregii companii.
Doar lărgindu-ne orizonturile, evoluăm ca societate, ca oameni, putem după un timp să spunem că am încercat, dar nu a fost să fie.
2 thoughts on “Responsabilitate socială în 2010. 2011?”